Făt-Frumos și calul care știa drumul înapoi

A fost odată ca niciodată un Făt-Frumos care voia să vadă marginea lumii. Avea un cal cu coama cenușie, care vorbea rar și doar când era nevoie.

Au mers ei trei zile și trei nopți. Pe ziua a patra au ajuns la o pădure atât de deasă, că nici soarele nu găsea cărare prin ea. Acolo locuia Muma Pădurii, cu ochii ca două frunze ude.

– Cine umblă pe la mine? a întrebat ea.

– Un drumeț care vrea să vadă marginea lumii, a zis Făt-Frumos.

– Marginea lumii nu stă pe loc, a râs Muma Pădurii. Dar îți dau un sfat. Orice drum se face mai ușor dacă știi pe unde te întorci.

Făt-Frumos a ridicat din umeri și a pornit mai departe. Calul însă s-a oprit la fiecare răscruce și a rupt câte o creangă, ca să lase semn.

După un ceas, drumul s-a bifurcat de nouă ori. Pe urmă, de nouă ori încă. Făt-Frumos a început să se învârtă și să se îngrijoreze. Nu mai știa de unde venise.

– Stai liniștit, a spus calul. Eu am numărat crengile.

Așa au ajuns la un lac cu apa neclintită ca o oglindă. În ea se vedea cerul întreg, iar în cer, o rază care cobora până la mal. Făt-Frumos a înțeles că marginea lumii e acolo unde se oprește privirea ta și începe a altcuiva. A stat o vreme, a privit, a respirat adânc.

Apoi s-au întors. Calul a găsit fiecare creangă ruptă, iar pădurea parcă s-a dat la o parte să-i lase. Când au ieșit la lumină, era seară și pe cer se aprindeau stelele una câte una.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa.