Făt-Frumos și calul care voia să doarmă

A fost odată ca niciodată un Făt-Frumos care avea un cal năzdrăvan. Calul zbura mai repede decât gândul și trecea nouă mări dintr-o răsuflare.

Într-o seară, după nouă zile de drum, au ajuns la poalele unui munte. Făt-Frumos voia să ajungă în vârf până la miezul nopții.

– Hai, calule, încă un pic, a zis el.

Calul s-a oprit.

– Stăpâne, a spus el, încet, pentru că era prea obosit să vorbească tare. Pot să zbor. Dar nu cred că mai pot să văd pe unde zbor. Mi se închid ochii.

Făt-Frumos a vrut să se supere. Apoi s-a uitat mai bine la cal: avea pieptul ud de sudoare și picioarele îi tremurau.

– Iartă-mă, a zis el. M-am gândit numai la munte.

A descălecat, i-a scos șaua și i-a șters coama cu mâna. În apropiere curgea un izvor cu apă limpede. Calul a băut, cu pauze lungi, și apoi s-a culcat pe iarba moale.

Făt-Frumos s-a întins lângă el și s-a uitat la cer. Era plin de stele, atât de multe încât nu le-ar fi putut număra nici într-o sută de nopți.

– Muntele nu pleacă nicăieri, a zis el.

– Nu, a murmurat calul. Stă acolo de când e lumea.

Au adormit amândoi, cu respirația în același ritm. Peste ei a trecut o adiere care mirosea a brad și a ploaie îndepărtată.

Dimineața, muntele era tot acolo, roz în soarele răsărit. Au urcat împreună, fără grabă, și au ajuns în vârf mult înainte de amiază.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa.