Iepurașul cu morcovul mare

A fost odată un iepuraș mic, pe nume Tic. Tic avea urechi lungi și o căsuță la marginea pajiștii.

Într-o zi, Tic a ieșit la plimbare. A mers printre margarete. Hop, hop, hop.

Deodată a văzut ceva portocaliu, în iarbă.

– Un morcov! a strigat Tic. Un morcov mare, mare!

Morcovul era cât Tic. Era gros, lung și crocant.

– Îl duc acasă, a spus Tic.

L-a apucat cu amândouă lăbuțele. A tras. Uf!

Morcovul nu s-a mișcat.

A tras iar. Uf, uf!

Morcovul s-a mișcat doar puțin, cât o frunză.

Atunci a venit un arici.

– Ce faci, Tic? a întrebat ariciul.

– Duc morcovul acasă. Dar e prea greu. Mă ajuți?

– Te ajut, a spus ariciul.

Au tras amândoi. Uf, uf, uf!

Morcovul s-a mișcat, cât o piatră mică.

Atunci a venit o broscuță.

– Ce faceți? a întrebat broscuța.

– Ducem morcovul acasă la Tic. E prea greu. Ne ajuți?

– Vă ajut, a spus broscuța.

Au tras toți trei. Uf, uf, uf, uf!

Morcovul s-a mișcat, cât o cărămidă.

Atunci a venit o veveriță, apoi o rățușcă. Fiecare a întrebat: „Ce faceți?”. Fiecare a spus: „Vă ajut!”.

Au tras toți cinci, într-un șir lung, din pajiște până la poartă.

– Una, două, trei, hai! a strigat Tic.

Uf, uf, uf, uf, uf! Și morcovul a mers! A mers prin iarbă, printre margarete, până la căsuța lui Tic.

Plop! Morcovul a ajuns lângă ușă.

– Am reușit! a spus Tic.

Tic a ciugulit morcovul, bucată cu bucată: crrrunch, crrrunch. Ariciul a luat o bucățică, broscuța încă una, veverița și rățușca la fel.

Toți au stat în iarbă, la soare, și au mâncat morcov.

– Mulțumesc că m-ați ajutat, a spus Tic.

– Cu plăcere, au spus ei.

Seara, prietenii au plecat pe la casele lor. Tic s-a băgat în pat, cu burtica plină și cu inima caldă.

– Un morcov mare, a șoptit el. Și prieteni mulți.

Și a adormit.