Iepurele care voia să ajungă primul

A fost odată ca niciodată un iepure pe nume Zbârnâilă, care nu mergea niciodată pe jos. Alerga. Chiar și până la fântână, chiar și până la gard.

Într-o dimineață, pe marginea pădurii, animalele au atârnat o panglică roșie între doi copaci.

– Cine ajunge primul la panglică, a anunțat bufnița, primește primul pepene din grădina bătrânului.

Zbârnâilă a ciulit urechile. Pepene! Și încă primul!

– Eu ajung, a zis el. Eu sunt cel mai iute!

Pe cărare, când a pornit, avea un coș plin cu morcovi. Îi pregătise pentru bunica lui, care locuia la capătul dealului.

– Dacă mă grăbesc, mă gândesc la morcovi mai târziu, și-a zis.

A luat-o la fugă. Vântul i-a răsfirat blana. Coșul s-a zgâlțâit, și un morcov a căzut pe iarbă.

– Nu mă opresc! a strigat iepurele.

Un pic mai încolo, o furnică își căra prânzul peste cărare. Zbârnâilă a sărit peste ea, dar a lovit-o cu piciorul din greșeală. Bobul ei de grâu s-a rostogolit în șanț.

– Iartă-mă! a strigat el peste umăr. Dar nu s-a întors.

Pe dealul mic, o căprioară tânără stătea nemișcată, cu ochii în sus. Privea un cuib de pasăre, ca să nu-l piardă din vedere.

– Șșșt! a șoptit ea. Pui în cuib!

Dar Zbârnâilă a trecut ca o săgeată și a speriat puii. Păsărica mamă a țipat și s-a ridicat din cuib.

– N-am timp! a strigat iepurele. Panglica mă așteaptă!

Încă o fugă. Încă un salt. Încă o curbă, și iată-l, în sfârșit, între cei doi copaci. Panglica roșie flutura în vânt. Iepurele a trecut prin ea cu pieptul înainte.

– Am ajuns primul! a strigat el.

Dar nimeni nu s-a bucurat. Nimeni nu era acolo. Ceilalți porniseră mai târziu, pe îndelete, și erau încă pe drum.

Zbârnâilă a așteptat. A așteptat mult. Pepenele lui, uriaș și rotund, stătea pe o scândură. Dar iepurele s-a uitat în coș.

Coșul era aproape gol. Nu mai avea decât doi morcovi.

– Bunica, a șoptit el. Am uitat de bunica.

Atunci au sosit ceilalți, unul câte unul. Prima a fost furnica. Își recuperase bobul de grâu, singură.

– Ai trecut peste mine, a zis ea, fără supărare. Dar mi-am găsit drumul.

A urmat căprioara, care adusese un morcov în gură.

– Era pe cărare, a spus ea. Am crezut că e al cuiva.

Apoi păsărica mamă a coborât din cer și a zis încet:

– Puii s-au liniștit. Dar i-ai speriat, iar eu m-am speriat odată cu ei.

Iepurele a rămas cu ochii în pământ.

– Am câștigat, a zis el încet. Dar nu mai știu ce am câștigat.

Bufnița i-a pus pepenele în față.

– Dacă îl împarți, a spus ea, o să ai mai mult decât ai fi avut singur.

Zbârnâilă a tăiat pepenele în felii. A dat o felie furnicii, una căprioarei, una păsării mame. Una a pus-o în coș, pentru bunica.

A doua zi a pornit spre bunica, tot pe cărarea cea lungă. Dar de data asta a mers pe îndelete. A găsit un trifoi cu patru foi. A văzut un cuib și a stat jos, în iarbă, să-l privească. S-a oprit la fântână și a băut apă.

Când a ajuns la bunica, soarele era sus și coșul era plin.

– Ai venit repede, a zis bunica.

– Nu, a râs iepurele. Am venit încet. Și de-asta am văzut atât de multe.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa.