Omul de zăpadă de la poarta Lenuței

Lenuța a făcut un om de zăpadă lângă poarta bunicilor. Trei bulgări mari, unul peste altul, doi nasturi de cărbune pentru ochi și un morcov pentru nas.

Bunicul i-a dat un fular vechi, vărgat. Bunica i-a dat o pălărie din coș.

– Arată ca un om adevărat, a șoptit Lenuța. Să-i spunem Ion.

I-a spus Ion și i-a vorbit toată după-amiaza. Despre pisica de pe cuptor, despre gardul care scârțâia, despre cum miroase iarna.

Seara, când a început să se întunece, Lenuța a rămas la poartă.

– Hai în casă, a strigat bunica. E frig.

– Dar Ion rămâne singur, a spus Lenuța.

– Ion e făcut din zăpadă, a zâmbit bunica. Lui îi place frigul.

Lenuța a intrat, dar nu a putut mânca. S-a uitat pe fereastră la omul de zăpadă, cu fularul vărgat, sub lumina felinarului.

– Ce e, puiule? a întrebat bunicul.

– Mă tem că Ion o să se topească, a spus Lenuța încet. Și nu mai e nimic după el.

Bunicul a lăsat ceaiul și s-a așezat lângă ea.

– Omul de zăpadă are un timp al lui, a zis el. Vine cu frigul și pleacă cu primăvara. Nu e un lucru rău. Așa e făcut.

– Dar eu vreau să-l păstrez.

– Atunci hai să păstrăm ce se poate păstra.

Bunica a adus un caiet și un creion. Lenuța a desenat omul de zăpadă, cu pălărie, fular și nas de morcov. Bunicul a scris dedesubt: „Ion, din ianuarie, de la poarta bunicilor”.

Apoi au făcut ceva și mai bun. Au luat o poză cu telefonul bunicii, cu Lenuța lângă Ion, cu obrajii roșii.

– Uite, a zis bunica. Ion e acolo.

Lenuța s-a uitat la poză mult. Apoi a întrebat:

– Și când vine iarna viitoare?

– Atunci facem alt om de zăpadă, a spus bunicul. Poate cu pălărie mai mare.

– Și îi punem același nume?

– Dacă vrei, da.

Lenuța a zâmbit. A mâncat supa, apoi o felie de pâine cu dulceață, și i s-au închis ochii.

A doua zi dimineață a fugit la poartă. Ion era acolo, cu fularul pe umeri și cu un strat nou de zăpadă pe pălărie.

– Bună dimineața, Ion, a zis ea.

I s-a părut că nasul de morcov a clătinat puțin, de la vânt. Și s-a gândit că poate omul de zăpadă o aude, cât timp e iarnă.

Apoi a luat o cană cu ceai cald de la bunica, a stat cu ea lângă poartă, și amândoi, Lenuța și Ion, au privit cum se face ziuă.

Peste câteva săptămâni, când s-a topit zăpada, Lenuța a rămas să se uite cum cresc ghioceii pe locul lui. Nu a plâns prea mult. Avea desenul, avea poza, și avea o iarnă întreagă de povești cu Ion.

Iar în iarna următoare, la poarta bunicilor a apărut iar un om de zăpadă, cu pălărie mai mare.