# Scufița Roșie, repovestită pentru cei mici · Ora de Povești > Source: https://oradepovesti.com/povesti/scufita-rosie Basm repovestit ## Scufița Roșie, după Perrault și frații Grimm Scufița Roșie nu are un singur autor. Charles Perrault a pus-o pe hârtie în Franța, în 1697, iar frații Grimm au publicat în 1812 varianta germană, cu vânătorul și cu un final bun. Mai jos o găsiți spusă pe înțelesul celor mici. Pentru 4-6 ani, un basm despre ascultare și curaj, 6 minute de citit cu voce tare Era odată o fetiță pe care o iubea toată lumea, dar cel mai mult o iubea bunica ei. Într-o zi, bunica i-a făcut o scufiță roșie, din catifea. Fetiței i-a plăcut atât de mult, încât n-a mai vrut să poarte altceva. De aceea toți îi spuneau Scufița Roșie. Într-o dimineață, mama a chemat-o la ea. „Scufiță, bunica e bolnavă și slăbită. Du-i o bucată de prăjitură și o sticlă cu vin, să prindă putere. Pleacă acum, până nu se face cald. Mergi frumos, pe potecă, și nu o lua la fugă, ca să nu cazi și să spargi sticla. Iar când intri la bunica, nu uita să spui «Bună dimineața».” „Am să fiu atentă”, a promis Scufița și a dat mâna cu mama. Bunica locuia departe, în pădure, într-o casă de sub trei stejari mari. Abia a intrat Scufița printre copaci, când în drumul ei a apărut un lup. Ea nu știa cât de rău poate fi lupul, așa că nu s-a speriat deloc. „Bună ziua, Scufiță Roșie! Încotro, așa devreme?” „Mulțumesc, lupule. Merg la bunica.” „Și ce ai în coșuleț?” „Prăjitură și vin. Ieri a fost zi de copt, iar bunica e bolnavă și are nevoie de ceva bun.” „Unde locuiește bunica ta?” „Mai departe în pădure, sub cei trei stejari. Vezi, casa ei e chiar sub ei.” Lupul s-a gândit în sinea lui: „Fetița asta e fragedă și gustoasă, mai bună chiar decât bătrâna. Trebuie să mă port șiret, ca să le prind pe amândouă.” A mers un timp alături de Scufița, apoi i-a zis: „Uite ce flori frumoase sunt pe aici! Și păsările cântă atât de dulce. Tu mergi serioasă, ca la școală, deși pădurea întreagă e veselă.” Scufița a ridicat ochii. Printre copaci dansau raze de soare, iar florile creșteau peste tot. „Dacă i-aș duce bunicii un buchet proaspăt? Sigur o să se bucure. Mai e devreme, am timp.” Și a ieșit de pe potecă, în pădure, după flori. De fiecare dată când rupea una, vedea alta și mai frumoasă, puțin mai încolo, și fugea după ea. Așa s-a adâncit tot mai mult printre copaci. Între timp, lupul a luat-o la goană spre casa bunicii și a bătut la ușă. „Cine e?” „Scufița Roșie. Îți aduc prăjitură și vin. Deschide!” „Apasă pe clanță!” a strigat bunica. „Sunt prea slăbită ca să mă ridic.” Lupul a apăsat clanța, ușa s-a deschis și el a mers drept la patul bunicii, pe care a înghițit-o dintr-o dată, fără o vorbă. Apoi i-a luat hainele, și-a pus scufia ei pe cap, s-a băgat în pat și a tras perdelele. Scufița, în schimb, tot strângea flori. Când a avut atâtea, încât nu mai putea căra, și-a amintit de bunica și a pornit spre casa ei. Când a ajuns, ușa era deschisă. În cameră, fetiței i s-a făcut deodată neliniște. „Of, ce ciudat mă simt azi, și de obicei îmi place atât de mult să fiu la bunica!” A strigat „Bună dimineața!”, dar nimeni nu i-a răspuns. S-a dus la pat și a dat perdelele la o parte. Acolo stătea bunica, cu scufia trasă pe față, și arăta foarte ciudat. „Bunico, ce urechi mari ai!” „Ca să te aud mai bine, copila mea.” „Bunico, ce ochi mari ai!” „Ca să te văd mai bine.” „Bunico, ce mâini mari ai!” „Ca să te strâng mai bine.” „Bunico, ce gură mare ai!” „Ca să te înghit mai bine!” Și lupul a sărit din pat dintr-un singur salt și a înghițit-o și pe Scufiță. După aceea s-a culcat la loc, a adormit și a început să sforăie, de se auzea până afară. Tocmai atunci trecea pe lângă casă un vânător. „Ce tare sforăie bătrâna! Să văd dacă n-are nevoie de ceva.” A intrat în cameră, s-a apropiat de pat și l-a văzut pe lup. „Te-am găsit, nelegiuitule! De mult te caut!” Era gata să tragă, dar s-a gândit că lupul ar putea să o fi înghițit pe bunică și că ea poate fi încă salvată. Așa că nu a tras. A luat o foarfecă și a început să taie, încet, burta lupului adormit. După două tăieturi a zărit ceva roșu strălucind. Încă două tăieturi, și fetița a sărit afară. „Ce frică mi-a fost! Ce întuneric era în lup!” Apoi a ieșit și bunica, în viață, dar abia respirând. Scufița s-a dus repede și a adus pietre mari, grele. Le-au pus în burta lupului. Când s-a trezit, lupul a vrut să fugă. Dar pietrele erau atât de grele, încât a căzut pe loc și nu s-a mai ridicat. Cei trei s-au bucurat mult. Vânătorul a luat blana lupului și a plecat acasă. Bunica a mâncat prăjitura și a băut vinul pe care i-l adusese Scufița și și-a revenit. Iar Scufița și-a spus: „Cât voi trăi, nu mă mai abat niciodată de la potecă, ca să fug în pădure, când mama mi-a spus să nu fac asta.” Se mai povestește că, o altă dată, Scufița ducea iar prăjituri bunicii și a întâlnit alt lup, care voia s-o abată de la drum. De data aceasta fetița a fost atentă. A mers drept înainte și i-a povestit bunicii că a întâlnit un lup, care i-a spus „Bună ziua” cu niște ochi răi. „Atunci încuiem ușa”, a hotărât bunica, „ca să nu intre.” Curând, lupul a bătut la ușă: „Deschide, bunico, sunt Scufița Roșie și-ți aduc prăjituri!” Dar ele n-au spus nimic și n-au deschis. Lupul a dat ocol casei de două-trei ori și apoi s-a urcat pe acoperiș, ca să o aștepte pe fetiță până seara. Bunica a înțeles ce are el în gând. În fața casei era o troacă mare de piatră. „Ia găleata, Scufiță. Ieri am făcut cârnați, du apa în care i-am fiert și toarn-o în troacă.” Scufița a cărat apă până a umplut troaca. Mirosul de cârnați a ajuns la lup. A adulmecat, și-a întins gâtul tot mai mult, să vadă de unde vine, până când i-a alunecat piciorul. A căzut de pe acoperiș drept în troacă și nu a mai ieșit de acolo. Iar Scufița Roșie s-a întors acasă veselă, și nimeni nu i-a mai făcut rău. ### Rezumat Scufița Roșie primește de la mama ei o prăjitură și o sticlă cu vin pentru bunica bolnavă și promite să meargă numai pe potecă. În pădure întâlnește un lup, îi spune încotro merge și, la îndemnul lui, iese după flori. Lupul ajunge primul la casa bunicii și o înghite, apoi se culcă în patul ei, îmbrăcat cu hainele ei. Scufița vine, vede că bunica arată ciudat și o întreabă de urechi, de ochi, de mâini și de gură. Lupul o înghite și pe ea, apoi adoarme și sforăie. Un vânător care trece pe acolo îi taie burta cu foarfeca, iar fetița și bunica ies vii. Pietrele grele pe care le pun în locul lor îl împiedică pe lup să fugă. Scufița își promite că nu se va mai abate de la potecă. ### Personaje * **Scufița Roșie:** o fetiță iubită de toți, cu scufia ei de catifea. Are încredere în oricine și o ia după flori, dar învață din întâmplare și a doua oară rămâne pe drum. * **Mama:** o trimite pe fetiță la bunica cu prăjitura și o roagă să meargă frumos, pe potecă, fără să fugă. * **Bunica:** locuiește în pădure, sub trei stejari, e bolnavă și o iubește pe Scufiță mai mult decât pe oricine. În a doua poveste ea e cea care are ideea cu troaca. * **Lupul:** șiret și flămând. O abate pe fetiță de la drum cu vorba despre flori, ca să ajungă primul la casa bunicii. * **Vânătorul:** trece întâmplător pe lângă casă, aude sforăitul și se gândește să nu tragă, ca să nu-i rănească pe cei din burta lupului. ### Morala La sfârșit, Scufița își jură singură că nu se va mai abate de la potecă atunci când mama i-a spus să rămână pe ea. A doua oară, rămasă pe drum și atentă la lupul care vorbea frumos, ajunge cu bine acasă. ### Întrebări pentru copil 1. De ce a ieșit Scufița de pe potecă, deși îi promisese mamei că nu va face asta? 2. Cum și-a dat seama fetița că „bunica” din pat arată ciudat? 3. Ce ai face tu dacă ți-ar vorbi, în parc, un străin care îți propune un joc? ### Cine a scris Scufița Roșie Povestea circula, spusă din gură în gură, mult înainte să fie scrisă. Prima variantă tipărită cunoscută e a lui [Charles Perrault](https://en.wikisource.org/wiki/Author:Charles%5FPerrault), din 1697\. La el fata poartă o scufă roșie, lupul o mănâncă și povestea se oprește acolo, cu o învățătură pentru fetele care vorbesc cu necunoscuți. Frații Jacob și Wilhelm Grimm au inclus-o în colecția _Kinder- und Hausmärchen_, apărută în 1812, cu numele _Rotkäppchen_. La ei apare vânătorul, iar fetița și bunica se salvează. Tocmai pentru că are un final bun, varianta Grimm se spune astăzi cel mai des copiilor, iar repovestirea de mai sus o urmează. [Prima ediție din 1812](https://de.wikisource.org/wiki/Rothkäppchen%5F%281812%29) se află în germană pe Wikisource. **Repovestire după frații Grimm, _Kinder- und Hausmärchen_ (în traducere engleză: Grimm's Household Tales, de Margaret Raine Hunt).** [Textul original](https://en.wikisource.org/wiki/Grimm%27s%5FHousehold%5FTales,%5FVolume%5F1/Little%5FRed-Cap). **Pentru părinți.** Cele două momente grele sunt lupul care o înghite pe bunică și apoi pe fetiță. Le-am spus pe scurt și fără descrieri, iar vânătorul le scoate repede la lumină. Dacă cel mic se tulbură, opriți-vă după scena cu foarfeca și vorbiți despre ce a simțit Scufița. În ediția Grimm, sticla din coș conține vin, iar unii povestitori o schimbă azi în suc. Firul poveștii rămâne același. Mai multe povești ca aceasta găsiți în [Povești clasice repovestite](/povesti/categorie/repovestiri) și în [Povești despre curaj](/povesti/categorie/curaj). Un alt basm cu un lup și o ușă care nu trebuie deschisă e [Capra cu trei iezi](/povesti/capra-cu-trei-iezi-de-ion-creanga-repovestita-pentru-cei-mici). ### Întrebări despre Scufița Roșie Cine a scris Scufița Roșie? Nu are un singur autor. Charles Perrault a publicat varianta franceză în 1697, iar frații Jacob și Wilhelm Grimm au tipărit-o în Germania, în 1812, cu alt final. Pe cea din urmă o urmează povestea de aici. Cum se termină povestea la Perrault? Rău: fetița este mâncată de lup și nu mai apare nimeni să o scoată. Nota unei ediții engleze a basmelor Grimm spune explicit că la Perrault povestea se oprește cu moartea fetiței. Ce vârstă trebuie să aibă copilul? Repovestirea de pe această pagină e scrisă pentru 4-6 ani. Scena în care lupul o înghite pe bunică poate speria un copil mai mic, iar atunci o puteți spune oprindu-vă la sosirea vânătorului. --- [ ](/) Basme și povești românești pentru copii, alături de povești noi scrise de redacție, fiecare cu vârsta potrivită și timpul de citit, plus articole despre cititul împreună. [Scrie-ne o poveste sau o corectură](/contact) ### Citește * [Toate temele](/teme) * [Povești](/povesti) * [Articole](/articole) * [Cine scrie](/authors) ### Despre noi * [Despre noi](/despre-noi) * [Autori](/authors) * [Politica editorială](/politica-editoriala) * [Cum câștigăm bani](/cum-castigam-bani) ### Legal * [Termeni și condiții](/termeni-si-conditii) * [Confidențialitate](/confidentialitate) * [Contact](/contact) © 2026 Ora de Povești. Povești clasice din domeniul public și povești noi scrise de redacție. Unele linkuri de pe această pagină ne pot aduce un comision. Asta nu decide niciodată despre ce scriem sau ce recomandăm. [Cum câștigăm bani](/cum-castigam-bani).