Trenulețul care ducea somnul

A fost odată un trenuleț albastru, mic și rotund. Nu ducea nici cărbuni, nici bagaje. Trenulețul ducea somnul.

În fiecare seară, când soarele se ducea să se culce, trenulețul pornea pe deal.

Ciuf, ciuf, ciuf. Ciuf, ciuf, ciuf.

Prima oprire era la o căsuță cu gard alb. Acolo stătea un mielușel.

– Bună seara, mielușel, a spus trenulețul. Ți-e somn?

– Da, mi-e somn, a spus mielușelul și a căscat.

– Urcă în primul vagon.

Mielușelul a urcat. Vagonul era moale, ca un nor. Mielușelul s-a făcut covrig și a închis ochii.

Ciuf, ciuf, ciuf. Trenulețul a pornit mai departe.

A doua oprire era la marginea bălții. Acolo stătea o rățușcă.

– Bună seara, rățușcă, a spus trenulețul. Ți-e somn?

– Da, mi-e somn, a spus rățușca și a căscat.

– Urcă în al doilea vagon.

Rățușca a urcat. Vagonul era moale, ca un nor. Rățușca și-a băgat ciocul sub aripă și a închis ochii.

Ciuf, ciuf, ciuf. Trenulețul a pornit mai departe, mai încet.

A treia oprire era la gura unei peșteri. Acolo stătea un pui de urs.

– Bună seara, ursuleț, a spus trenulețul. Ți-e somn?

– Da, mi-e somn, a spus ursulețul și a căscat cu gura mare.

– Urcă în al treilea vagon.

Ursulețul a urcat. Vagonul era moale, ca un nor. Ursulețul s-a întins pe o parte și a închis ochii.

Acum toți trei dormeau: mielușelul, rățușca și ursulețul.

Trenulețul a mers mai departe, foarte încet. Ciuf, ciuf, ciuf, tot mai încet. Nu voia să-i trezească.

Luna se uita de sus și zâmbea. Un greier cânta, undeva, în iarbă.

Trenulețul a ajuns în vârful dealului. Acolo era o gară mică, cu o singură lumină.

Trenulețul a oprit. Fșșș, a făcut, încet de tot.

Mielușelul visa la iarbă moale. Rățușca visa la apă caldă. Ursulețul visa la miere.

Și trenulețul albastru, mic și rotund, a închis și el farurile.

– Noapte bună, a șoptit el.

Și somnul a rămas în gară toată noaptea, cald și liniștit, până dimineața.