Cățelul Grivei avea un colț al lui lângă sobă. Acolo era perna lui, cu o carpă moale, și mingea lui roșie, cu urme de dinți.
Într-o zi, în casă a venit un pisoi. Era mic, cât o mână, cu blană gri și un miorlăit subțire.
– Ce drăguț! au spus toți. Ce mic! Ce moale!
Bunicul a adus un coșuleț cu o păturică. Bunica a pus lângă el un bol cu lapte. Copiii s-au așezat pe covor și l-au mângâiat pe rând.
Grivei stătea în ușă și se uita.
În burtică simțea ceva ciudat. Ca o piatră mică, rece, cu colțuri. Nu era foame și nici durere. Era altceva.
A mers la perna lui și s-a întins. Nu a venit nimeni să-l mângâie. A luat mingea și a lăsat-o să se rostogolească. Nu a venit nimeni să se joace.
– Nu mă mai vede nimeni, a mormăit el. Pisoiul e nou și eu sunt vechi.
Piatra din burtică s-a făcut mai mare.
Seara, când casa s-a liniștit, Grivei s-a ridicat. A mers în vârful labelor spre coșuleț. Pisoiul dormea, cu nasul roz în sus.
Grivei a vrut să-l mute. Doar un pic, într-un colț mai departe. A întins botul spre păturică.
Atunci pisoiul a deschis ochii. Erau mari și rotunzi. A miorlăit încet și s-a ghemuit lângă botul lui Grivei, căutând căldură.
Grivei a înghețat.
Pisoiul tremura. Era așa mic, încât Grivei i-ar fi putut ține tot trupul între lăbuțe. Nu știa unde e mama lui. Nu știa unde se află. Știa doar că lângă Grivei e cald.
Piatra din burtică s-a mișcat puțin.
Grivei s-a gândit la prima lui noapte în casă, când și el era mic și nu știa nimic. Atunci, cineva îi pusese o carpă moale lângă sobă.
A dat înapoi botul și s-a lăsat jos, lângă coșuleț. Nu l-a mutat. A stat acolo, cu spatele cald lipit de pisoi.
A doua zi, bunica a venit dimineața și a găsit amândoi dormind. S-a oprit în prag.
– Grivei, a spus ea încet și l-a luat în brațe. Tu ești tot al nostru. Pisoiul e nou, dar tu ai locul tău aici, lângă sobă, și nu ți-l ia nimeni.
Grivei și-a lipit nasul de gâtul ei. Piatra din burtică s-a topit, ca o bucată de zăpadă lângă foc.
Din ziua aceea, copiii s-au jucat cu mingea roșie împreună cu Grivei. Pisoiul se uita de pe margine, cu ochii mari. Când a crescut puțin, a încercat să o prindă. Grivei i-a lăsat-o.
– Poftim, a zis el. Dar e mingea mea.
– Miau, a răspuns pisoiul. Doar pentru azi.
Seara, Grivei s-a întins pe perna lui. Pisoiul s-a ghemuit în coșuleț. Soba trosnea încet, iar în casă era cald.
Grivei a căscat și a închis ochii. Locul lui era tot acolo, lângă sobă, și era tot al lui.