Fat-Frumos și oul de aur

A fost odată ca niciodată, într-o împărăție de dincolo de nouă dealuri, un Făt-Frumos care nu se temea de nimic, doar de un lucru: să nu întârzie la sărbătoare.

În dimineața de Paște s-a sculat înainte de zori. Și-a înșeuat calul alb și a pornit spre biserica din vale, unde îl așteptau oamenii.

Drumul ducea pe un deal, iar pe deal, la ceasul când cerul se face roz, a văzut o lumină. Venea de pe o piatră acoperită cu mușchi.

Pe piatră stătea un ou. Un ou de aur, mare cât pumnul, care strălucea ca un soare mic.

– Ce minune! a zis Făt-Frumos.

A coborât de pe cal și a întins mâna. Dar când a atins oul, oul a devenit greu ca o stâncă. Făt-Frumos l-a tras, l-a împins, l-a ridicat cu amândouă mâinile. Oul n-a mișcat.

– Nu se poate, a mormăit el. Eu, care am ridicat poarta cetății!

A tras și mai tare. Oul a rămas pe loc, rece și greu.

Atunci calul alb a fornăit încet.

– Stăpâne, a zis el cu glasul lui de cal din basme, nu se ia cu forța. Poate că oul vrea altceva.

– Și ce să vrea un ou? s-a mirat Făt-Frumos.

– Nu știu, a spus calul. Dar am văzut că tot ce e puternic își cere liniștea.

Făt-Frumos a stat o clipă și s-a gândit. Apoi și-a lăsat mâinile în jos. A tras aer în piept, a așezat spada pe iarbă și s-a așezat lângă piatră.

– Bine, a zis el încet. Nu te mai trag. Doar stau lângă tine.

Au trecut câteva clipe. În vale, clopotele au început să bată departe. Cerul s-a făcut mai luminos. O pasăre a cântat într-un copac.

Oul de aur s-a încălzit. Încet, ca o pâine scoasă din cuptor.

– Spune-mi, a vorbit oul, cu o voce mică, ca un clinchet, de ce ai venit?

Făt-Frumos a tresărit.

– Mergeam la biserică, a răspuns. Și m-am oprit, pentru că tu străluceai.

– Și ce ai vrut să faci cu mine?

Făt-Frumos și-a plecat capul.

– Am vrut să te iau. Să te duc oamenilor. Să se bucure.

– Bucuria nu se duce cu forța, a spus oul. Se împarte. Cine o ține strâns, o pierde.

Făt-Frumos a înțeles. S-a ridicat și a luat de pe iarbă o floare de câmp, mică și galbenă. A pus-o lângă ou.

– Atunci îți las asta, a zis. Și plec să-i spun oamenilor că ai fost aici.

Oul a strălucit mai tare, apoi a început să se micșoreze. Se făcea mai mic, mai mic, până a încăput în palma lui Făt-Frumos. Era cald și ușor ca o pasăre.

– Poți să mă duci acum, a șoptit oul. Pentru că nu m-ai luat.

Făt-Frumos a urcat pe calul alb. A coborât dealul cu oul în palmă, și lumina lui a căzut pe casele din vale, pe garduri, pe fețele oamenilor ieșiți la poartă.

Nimeni nu l-a întrebat de unde e oul. Toți s-au uitat la el și au zâmbit.

Iar Făt-Frumos n-a mai întârziat la sărbătoare. A ajuns taman la timp, cu inima liniștită.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa.