Puiul de urs și colindul de nuci

În pădurea cu brazi mari, unde zăpada scârțâia sub labe, trăia un pui de urs pe nume Burete. În ajunul Crăciunului, a ieșit din bârlog cu un coș de nuci.

Nucile erau ale lui. Le strânsese toată toamna.

Pe cărare s-a întâlnit cu o vulpiță. Se numea Fulg și avea nasul roșu de frig.

– Unde mergi, Burete? a întrebat ea.

– Să colind, a spus ursulețul. Dar nu știu niciun colind întreg. Știu doar o bucățică.

– Și eu, a zis Fulg. Știu doar începutul.

S-au uitat unul la altul și au început să râdă. Apoi au pornit împreună, cu felinarul mic, pe cărarea albă.

La prima gaură din copac stătea o veveriță, cu ochii mari de somn.

Burete a tușit și a cântat bucățica lui:

– Buna seara, buna seara, la Ajun...

Fulg a cântat începutul ei, pe aceeași melodie:

– Ziua bună, ziua bună, vă dorim...

Se amestecaseră un pic. Dar veverița a zâmbit și a ieșit în prag.

Burete i-a dat trei nuci din coș.

– Mulțumesc, a șoptit veverița. E cel mai frumos colind pe care l-am auzit în seara asta.

Burete a mers mai departe cu coșul mai ușor și cu inima mai grea de bucurie.

Au colindat la iepurele din tufiș. Iepurele a ieșit cu urechile ridicate și a primit două nuci.

Au colindat la ariciul de sub rădăcini. Ariciul a ieșit în papuci de frunze și a primit două nuci.

La fiecare ușă, colindul era puțin altfel. Burete uita o bucată. Fulg o inventa pe loc. Vântul mai adăuga o notă, printre ramuri.

Când au ajuns la marginea pădurii, coșul era aproape gol. Mai rămăsese o singură nucă.

– Ai rămas fără nuci, a spus Fulg. Nu-ți pare rău?

Burete s-a gândit.

– Nu, a zis el. Mi s-a făcut cald.

Atunci au auzit un sunet mic din urmă. Veverița, iepurele și ariciul veniseră după ei, pe cărare. Fiecare ținea ceva în labe: o ghindă, o căpșună uscată, un fir de mentă.

– Am vrut să vă dăm și noi ceva, au spus ei.

Au stat toți în cerc, în zăpadă, sub stelele de Crăciun. Și au cântat colindul, cu toate bucățile lui amestecate. Nu ieșea întreg, dar suna bine.

Burete a mâncat ultima nucă împreună cu Fulg, jumătate-jumătate.

Apoi fiecare a luat-o spre casă, pe cărarea lui. Felinarul mic a luminat drumul până la bârlog.

Burete s-a băgat în așternutul de frunze și s-a învelit până la bot. Încă mai auzea colindul, încet, în minte. Pădurea era caldă ca niciodată, deși ningea.

Și puiul de urs a adormit zâmbind, cu coșul gol lângă pat.