Ariciul și săpunul cu bule

Ariciul Nori petrecuse toată dimineața în grădină. Săpase un șanț pentru ploaie, mutase trei pietricele și scosese un morcov mic din pământ.

Când mama l-a chemat la masă, Nori a alergat direct spre scaun. Pe masă îl aștepta o felie de pâine caldă.

– Mai întâi, lăbuțele, a spus mama.

Nori s-a uitat la ele. Avea pământ sub gheare și o dungă verde de la o frunză.

– Le șterg de șorț și gata.

Le-a frecat repede de șorț. Dunga verde s-a făcut mai mare, iar pământul a rămas la locul lui.

– Parcă murdăria s-a ascuns, a spus Nori.

– Atunci să o găsim cu apă și săpun.

Lângă ușă era un lighean mic. Nori și-a băgat vârfurile lăbuțelor în apă și le-a scos imediat.

– Gata!

– Uită-te între degete, a spus mama.

Acolo se vedeau două dâre subțiri de pământ.

Mama i-a dat săpunul. Era neted și îi aluneca mereu. Nori l-a prins cu ambele lăbuțe și l-a întors o dată, de două ori. A apărut o bulă. Apoi încă trei.

– Bulele au pornit la drum! a râs el.

A frecat palmele una de alta. Bulele au crescut. A trecut o palmă peste dosul celeilalte, apoi a schimbat lăbuța.

– Aici nu ajunge nimeni, a spus degetul cel mic.

Nori și-a împletit degetele. Spuma a intrat printre ele.

– Ba am ajuns și aici.

A frecat cu grijă vârfurile degetelor și locul de sub gheare, unde se ascunsese pământul. Apoi și-a rotit pe rând degetele mari în cealaltă palmă.

– Câte locuri are o singură lăbuță! a spus Nori.

– Destule cât să nu ne grăbim, a răspuns mama.

Nori a clătit săpunul. Apa a dus spuma și dungile de pământ. Și-a întors lăbuțele pe o parte și pe alta. Nu mai vedea nimic verde, nimic maro.

A luat prosopul și le-a uscat bine. Prosopul a trecut peste palme, printre degete și pe dosul lăbuțelor.

– Acum pot să mănânc?

– Acum poți.

Nori s-a așezat la masă. Pâinea era încă puțin caldă. După masă, a vrut să se întoarcă la șanțul lui, dar a văzut urmele de pământ de lângă lighean.

A adus o cârpă și le-a șters.

– Apa, săpunul, toate părțile, clătitul și prosopul, a spus el rar. Pot să țin minte.

Seara, Nori a desenat cinci bule pe o frunză și a pus-o lângă lighean. Nu erau litere și nu erau porunci. Erau doar cinci bule rotunde care îi aminteau să nu lase niciun deget singur.

A doua zi, după ce a scotocit prin frunze, Nori a venit singur la lighean. Săpunul i-a alunecat o dată și a sărit în apă.

– Te-am prins, a spus ariciul.

Curând, în jurul lăbuțelor au apărut iar bule moi. Afară, șanțul îl aștepta. La masă, pâinea îl aștepta. Nori nu s-a grăbit. A spălat fiecare loc, a clătit și a uscat, apoi a intrat liniștit în casă.