Iepurașul și zebra de la răscruce

Iepurașul Pufi mergea cu bunicul la biblioteca din oraș. Purta sub braț o carte de returnat și lovea ușor cu piciorul o minge galbenă.

– Mingea rămâne în sacoșă cât mergem pe trotuar, a spus bunicul.

Pufi a pus-o în sacoșă, dar unul dintre mânere a alunecat. Mingea a sărit o dată, de două ori, apoi s-a rostogolit spre marginea străzii.

Pufi a pornit după ea.

Bunicul l-a prins de lăbuță înainte să coboare de pe trotuar.

– Oprește-te.

Mingea a trecut peste șosea și s-a oprit lângă un gard. O mașină mică a trecut prin fața lor. Pufi a simțit vântul lăsat de ea.

– Dar mingea mea!

– Mingea poate aștepta. Noi nu alergăm după nimic în stradă.

Au mers până la trecerea de pietoni. Dungile ei albe și negre i-au amintit lui Pufi de o zebră.

– Zebra asta ne duce la minge?

– Ne arată locul în care traversăm, a spus bunicul. Dar tot trebuie să fim atenți.

S-au oprit la marginea trotuarului, fără să pășească pe șosea. Bunicul i-a arătat semaforul.

– Acum este roșu pentru noi. Așteptăm.

Pufi își mișca lăbuțele nerăbdător. Mingea galbenă se vedea dincolo de drum.

– Nu vine nicio mașină. Putem merge?

– Nu încă. Așteptăm semnalul și nu ne bazăm doar pe ce vedem într-o clipă.

Când lumina s-a schimbat, bunicul nu a pornit imediat.

– Acum privim. Într-o parte, în cealaltă parte, apoi încă o dată în prima parte.

Pufi și-a întors capul încet. A văzut o bicicletă care se apropia. Biciclistul a oprit înainte de trecere și le-a făcut semn că îi văzuse.

– M-a văzut! a spus Pufi.

– Da. Tot traversăm mergând, nu alergând. Și rămânem unul lângă altul.

Pufi a ținut lăbuța bunicului. Au pășit pe prima dungă albă, apoi pe următoarea. La jumătatea drumului, iepurașul a vrut să fugă spre minge.

– Mergem până pe trotuar, i-a amintit bunicul.

Au ajuns împreună pe partea cealaltă. Abia atunci Pufi a luat mingea.

– Data viitoare o țin mai bine.

– Și dacă scapă din nou?

Pufi s-a gândit.

– Mă opresc. Spun unui adult. Merg la trecere. Aștept semnalul, privesc și traversez mergând.

– Asta facem.

La întoarcerea de la bibliotecă, au ajuns din nou la aceeași răscruce. De data aceasta, mingea era bine legată în sacoșă.

Pufi s-a oprit singur la margine. Semaforul era verde, dar o dubă parcată îi ascundea o parte din drum.

– Nu văd bine, a spus el.

– Atunci așteptăm până putem vedea și până ne pot vedea și ceilalți, a răspuns bunicul.

Au așteptat. Duba a plecat, iar drumul s-a deschis în fața lor. Au privit în ambele părți și au traversat împreună.

Pe ultima dungă, Pufi a zâmbit.

– Zebra nu merge nicăieri, dar ne arată drumul.

Acasă, a pus mingea într-un coș de lângă ușă. Apoi i-a desenat o fundă mare, ca să nu mai poată sări singură afară. Pufi știa acum că o minge poate fi prinsă mai târziu. O traversare se face încet, cu ochii deschiși și cu o lăbuță de încredere alături.