Rândunica și roata anotimpurilor

Rina era o rândunică tânără și foarte grăbită. Într-o dimineață, și-a scuturat aripile și a hotărât că vrea să locuiască în cel mai frumos anotimp.

– Îl găsesc până la apus, a spus ea. Apoi rămân acolo pentru totdeauna.

A zburat peste deal și a ajuns într-o livadă. Crengile aveau muguri, iar printre firele de iarbă se ridicau flori mici. Ploaia cădea ușor, apoi soarele ieșea dintre nori.

– Ce anotimp ești? a întrebat Rina.

– Sunt primăvara, a foșnit livada. Trezesc semințele, deschid mugurii și chem păsările înapoi.

Rina a început să-și facă un cuib. Dar, înainte să-l termine, zilele s-au încălzit. Florile pomilor s-au scuturat, iar în locul lor au apărut fructe verzi.

– Primăvară, de ce ai plecat? a strigat Rina.

– Eu nu am plecat nicăieri, a bâzâit un bondar. După primăvară vine vara.

Vara a umplut livada cu frunze dese. Soarele stătea mult pe cer, iar cireșele s-au înroșit. Rina zbura de dimineață până seara și găsea hrană pentru puii din cuiburile vecine.

– Aici rămân, a hotărât ea. Vara e caldă și luminoasă.

Într-o dimineață, o frunză galbenă i-a căzut pe coadă. Apoi încă una. Merele erau coapte, iar serile veneau mai devreme.

– Vară, unde te duci?

– După vară vine toamna, a spus o veveriță care strângea alune. Acum fructele sunt coapte, frunzele își schimbă culoarea, iar noi ne pregătim pentru frig.

Rina a privit livada aurie. Toamna era frumoasă, dar vântul se răcea. Stolurile de păsări se adunau pe fire și porneau către ținuturi mai calde.

– Vin și eu, a spus Rina. Dar mă întorc să văd ce urmează.

Când s-a întors, livada era albă. Ramurile nu mai aveau frunze. Pământul dormea sub zăpadă, iar urmele iepurilor se vedeau ca niște puncte pe câmp.

– Tu trebuie să fii iarna, a spus Rina.

– Da, a scârțâit zăpada. Eu aduc frigul și odihna. Unele animale dorm mai mult, iar plantele își păstrează puterea în pământ.

Rina s-a adăpostit într-un șopron și a privit fulgii. Acum cunoștea patru anotimpuri, dar tot nu știa pe care să-l aleagă.

Într-o zi, zăpada a început să se topească. Din pământ a ieșit un fir verde. Pe o creangă s-a umflat un mugur.

– Primăvara s-a întors! a ciripit Rina.

Atunci a înțeles. Anotimpurile nu erau patru case așezate una lângă alta. Erau o roată: primăvara, vara, toamna, iarna, apoi iar primăvara.

Rina a luat un fir de iarbă și a început un cuib nou. Nu mai trebuia să găsească un anotimp care să rămână. Fiecare avea un rost și fiecare îi făcea loc celui următor.

Seara, rândunica s-a cuibărit sub streașină. În livadă, primul mugur se deschidea încet. Roata pornise din nou, liniștită și fără grabă.