Povești terapeutice pentru copii

O poveste terapeutică este o poveste scurtă construită în jurul unei singure greutăți a copilului, ca frica, furia, prima zi de grădiniță sau gelozia pe un frățior, în care un personaj trece prin același lucru și găsește o cale. O citești cu voce tare ca să se poată recunoaște în personaj, nu ca să-i ții o lecție, și nu ține locul unui specialist.

Mai jos e ce înseamnă asta în practică: cu ce se deosebește de o poveste obișnuită, când o alegi, cum o citești acasă, ce face grădinița, ce cărți și ce PDF-uri gratuite există. Articolul e scris de redacție din ghidurile publicate de psihologi, edituri și instituții de educație, cu sursele în text, ca să le poți verifica.

Ce este, de fapt, o poveste terapeutică

Adriana Mitu, de la Itsy Bitsy, o definește pe scurt: o poveste care ajută și la vindecare, și la învățare. Nu e o specie literară cu reguli fixe. E o poveste aleasă sau scrisă pentru ce trăiește copilul acum.

Trei lucruri o fac să funcționeze:

• O singură temă. Frica de tunet sau supărarea de dimineață de la grădiniță, nu amândouă.
• Un personaj în care copilul se poate vedea, de obicei un animal sau un copil din altă lume, ca distanța să-l lase să asculte fără să se simtă vizat.
• O cale de ieșire pe care o găsește personajul, nu una spusă de un adult la final.

Diferența față de o poveste cu morală

O poveste de seară are o treabă simplă: să liniștească și să încheie ziua. O poveste cu morală spune la sfârșit ce e bine și ce e rău. Povestea terapeutică lucrează altfel: lasă copilul să se identifice cu personajul, în loc să-l critice. Un articol de pe EDICT, revista educatorilor, arată tocmai asta: copilul răspunde pe limba în care i se vorbește, iar limba poveștii, cu personaje și imagini, ajunge la el mai ușor decât o explicație.

De aici vine o regulă practică: personajul din poveste nu e „copilul rău” care trebuie îndreptat. E cineva care are o problemă și se descurcă. Dacă vrei să vezi cum arată asta, poveștile din categoria povești terapeutice de citit cu voce tare sunt scrise pe acest model, fiecare pe o singură temă.

Când are sens să alegi o poveste terapeutică

Când există ceva concret în viața copilului, nu o grijă generală. Câteva situații în care părinții caută asemenea povești:

• începutul grădiniței sau mutarea la altă grupă;
• crize de furie, lovit sau aruncat lucruri;
• frica de întuneric, de tunet sau de câini;
• un frățior nou, o mutare, o despărțire, o pierdere;
• emoții amestecate pe care copilul nu le poate numi.

Momentul contează la fel de mult ca tema. Mămica mea recomandă să citești povestea când copilul e receptiv și nu îi distrage nimic atenția. Dacă e prins în joc, obosit peste măsură sau încă în mijlocul crizei, povestea nu ajunge la el. Pentru furie, tristețe sau frică găsești și povești mai largi în categoria povești despre emoții.

Cum le citești acasă, pas cu pas

1. Citește-o întâi singur. Verifică dacă tema chiar se potrivește și dacă finalul e unul pe care îl vrei pentru copilul tău.
2. Alege un moment liniștit, cu copilul lângă tine, fără ecran pornit în fundal.
3. Citește calm, o singură poveste. Nu adăuga explicații pe parcurs.
4. Nu face legătura în locul lui. Fără „vezi, e exact ca tine”. Dacă se recunoaște, o face singur, și asta e partea care contează.
5. Fără test la final. Nu întreba „ce ai învățat?”. Dacă vrea să vorbească, răspunde scurt sau întoarce o întrebare simplă: „Tu ce crezi că a simțit vulpița?”
6. Oprește-te dacă se pierde atenția. O poveste citită cu forța nu își face treaba.
7. Lasă-l să o ceară din nou. Copiii revin des la povestea care îi privește. Repetarea e semn bun, nu plictiseală.

Seara sau ziua?

Aici sfaturile nu se potrivesc. Mămica mea scrie că mulți copii sunt receptivi la povești înainte de culcare și că poți folosi momentul acela. Itsy Bitsy, în ghidul despre poveștile terapeutice, recomandă în schimb ziua pentru poveștile din care copilul are ceva de învățat și păstrează seara pentru liniștire. Ambele variante au logica lor. Un criteriu simplu: dacă tema e una care îl agită (frica de întuneric, o ceartă de azi), încearcă ziua, iar seara păstrează o poveste de adormit fără miză.

Povești terapeutice la grădiniță

Educatoarele folosesc de mult povești pentru partea socio-emoțională a grădiniței. EDICT descrie poveștile terapeutice și jocurile ca mod de a-i ajuta pe preșcolari să-și construiască abilitățile sociale de bază înainte de școală: să aștepte rândul, să spună ce simt, să se împace după o ceartă.

Acasă nu ai nevoie de o lecție ca la grupă. Ce poți face:

• întreabă educatoarea ce povești citesc în perioada asta și spune-le și tu acasă, dacă îi plac copilului;
• dacă grupa lucrează o temă (emoțiile, prietenia), alege o poveste pe aceeași temă, fără să o prezinți ca temă pentru acasă;
• pentru prima zi, citește cu câteva zile înainte o poveste despre despărțirea de dimineață, ca Puiul de vulpe și poarta grădiniței.

Cărți cu povești terapeutice pentru copii, inclusiv „101”

Cartea pe care părinții o caută ca „101 povești terapeutice pentru copii” se numește de fapt „101 povești vindecătoare pentru copii și adolescenți. Folosirea metaforelor în terapie”, de George W. Burns, apărută la Editura Trei (ISBN 978-973-707-531-4). Are aproape 600 de pagini și nu e o carte cu poze de citit unui copil de trei ani. Blogul editurii o prezintă ca resursă pentru psihoterapeuți, consilieri, psihologi școlari, educatori și părinți: fiecare poveste vine cu explicații despre ce problemă atinge și cum se folosește.

Pentru un părinte, asta înseamnă două lucruri. Cartea e utilă dacă vrei să înțelegi cum se construiește o metaforă pentru copil și să-ți spui apoi propriile povești. Nu e utilă dacă vrei ceva de deschis diseară și citit direct. Prețul și stocul se schimbă, așa că verifică-le la editură sau în librărie; cartea se găsește des și în bibliotecile publice.

Mai sunt și alte edituri românești cu colecții de povești pentru emoții. Nu le punem într-o ordine: alege-o pe cea care are vârsta copilului tău scrisă pe copertă și teme apropiate de ce trăiește el. Cum citești o carte pentru copii după vârstă, cu exemple de titluri, am scris în carte de povești pentru copii, pe vârste.

PDF-uri și resurse gratuite

Există povești terapeutice gratuite și legale, publicate chiar de instituții:

• Ministerul Educației din Republica Moldova are ghidul metodologic „Consilierea copiilor prin povești terapeutice”, în PDF.
• CJRAE Sibiu a publicat colecția „O poveste pe zi, pentru părinți și copii”.

Cartea lui Burns nu are un PDF gratuit legal; copiile întregi de pe site-urile de documente nu sunt puse acolo de editură. Lista completă de PDF-uri, pe tipuri de povești, e în articolul povești pentru copii PDF, gratuite și legale.

Povești terapeutice de citit acum pe Ora de Povești

Pe site sunt povești originale pentru 4-6 ani, de câte șase minute, fiecare pe o singură temă:

• Puiul de vulpe și poarta grădiniței, pentru despărțirea de dimineață;
• Castorul care lovea apa cu coada, pentru furia care se descarcă pe alții;
• Puiul de cerb și toba furtunii, pentru frica de tunet;
• Vulpița și norul cu patru culori, pentru emoțiile care vin toate deodată.

Sunt povești blânde, scrise de redacție, nu instrumente clinice. Dacă preferați să ascultați, de pildă la drum, vezi unde găsești povești audio pentru copii în română.

Ce nu poate face o poveste

O poveste e un sprijin pentru discuția de acasă. Nu pune un diagnostic și nu tratează nimic. Dacă agresivitatea, o frică sau o schimbare de comportament durează săptămâni, dacă îl împiedică pe copil să doarmă, să mănânce sau să meargă la grădiniță, sau dacă a trecut printr-un eveniment greu, vorbește cu medicul de familie, cu pediatrul sau cu psihologul grădiniței. Poveștile pot merge alături de ce recomandă ei.